Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod a susţinut o meditaţie duhovnicească intitulată „Demnitatea şi responsabilitatea episcopală în Biserică”.
În cadrul acestei meditaţii Preafericirea Sa referindu-se la demnitatea slujirii episcopale a spus: „Demnitatea slujirii episcopale este sfântă şi mare, iar responsabilitatea şi dificultăţile ei sunt multiple. Într-o lume care pierde rapid simţul sfinţeniei şi al comuniunii, multele dificultăţi ale slujirii episcopale ne îndeamnă să ne apropiem prin rugăciune, gândire şi lucrare, mai mult de Hristos, Capul Bisericii”.
În aceeaşi meditaţie Patriarhul României a afirmat: „Vremurile de criză ne îndeamnă la pocăinţă pentru tot ceea ce a fost greşeală sau lipsă de atenţie şi de lucrare dreaptă în viaţa noastră personală, a familiei creştine în general, a comunităţii de care aparţinem şi a societăţii în care trăim. În acelaşi timp, orice situaţie de criză ne îndeamnă la un nou început, la o înnoire a gândirii şi făptuirii, a modului de a reflecta şi de a acţiona”.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că înnoirea în Biserica Ortodoxă nu se poate face decât prin aprofundarea duhovnicească a Sfintei Scripturi şi a scrierilor şi vieţilor Sfinţilor: „În Biserica Ortodoxă, însă, nici o înnoire nu poate fi autentică şi eficientă pe termen lung, decât dacă înnoirea modului de a reflecta şi de a lucra se bazează pe aprofundarea duhovnicească a Sfintei Scripturi şi a scrierilor şi vieţilor Sfinţilor”, informează Radio TRINITAS.
Preafericirea Sa a subliniat totodată necesitatea editării unui volum, scris de toţi membrii Sfântului Sinod, despre slujirea episcopală: „Proiectul unei cărţi, unui volum după modelul ‘Îndreptarul pentru pastoraţie în mănăstire şi în parohie’ înseamnă că noi meditând la slujirea arhierească, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, totuşi, medităm şi asupra modului cum a lucrat şi lucrează Dumnezeu în opera sau în lucrarea noastră pastorală astăzi. De pildă, am dorit ca în respectivul Îndreptar, Călăuză sau Ghid pentru slujirea arhierească în Biserică să aducem şi mărturie din experienţa a 10, 20, 30, 40 de ani de arhierie nu în înţelesul de laudă, ci în înţelesul de înţelepciune câştigată prin rugăciune şi osteneală. În modul acesta se poate obţine un ‘Îndreptar pentru slujirea arhierească în Biserică’, scris de toţi membrii Sfântului Sinod, după un plan sistematic şi coerent, în duh pastoral şi misionar pe care îl vom prezenta. El poate fi îmbunătăţit şi fiecare 1 sau 2 episcopi aleg un subiect pe care îl consideră mai relevant pentru dânşii şi care poate fi o mărturie şi un îndemn pentru alţii”, informează TRINITAS TV.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit şi despre cele două abordări regăsite în tradiţia Sfinţilor Părinţi privind slujirea arhierească: „Există o legătură între demnitatea şi responsabilitatea episcopală prin însuşi faptul că slujirea episcopală sau arhierească este una sfântă, de origine dumnezeiască. Deci, demnitatea şi responsabilitatea slujirii episcopale derivă din sfinţenia slujirii acesteia. Şi există, aşa cum s-a observat în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, două abordări ale slujirii episcopale. Una a Sfântului Clement Romanul, Episcopul Romei, care pune accentul mai întâi pe succesiunea apostolică. Tatăl L-a trimis pe Fiul, Fiul i-a trimis pe Apostoli şi Apostolii i-au instituit ca păstori în comunităţi locale, în Biserici locale pe episcopi. Şi această succesiune apostolică este temelia demnităţii episcopale, episcopii fiind urmaşii sau succesorii Apostolilor. Însă, există şi o altă abordare a demnităţii şi responsabilităţii episcopale pe care o accentuează în primul rând Sfântul Ignatie al Antiohiei. El nu spune doar că episcopul este succesor sau urmaş al Apostolilor. El spune că episcopul este icoana vie a lucrării arhiereşti a lui Hristos în Biserica Sa, încât Hristos este săvârşitorul tuturor Tainelor, iar episcopul doar vizualizează lucrarea lui Hristos cel nevăzut, dar real, prezent”.
Lucrările Sfântului Sinod se desfăşoară în zilele de 6-7 iulie, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.
sursa: basilica.ro
Toată lumea a aflat ca muzica romanească a luat cu asalt cluburile si topurile din Europa! Artistii nostri dau tonul in muzica dance in Europa, dar nu numai acolo! Rusia apelează din ce in ce mai des la producatorii romani pentru remixuri si orchestratii la moda, cele mai recente exemple fiind băietii de la Deepside Deejays si Hi-Q care au remixat fiecare cate o melodie de pe următorul album al solistei Shahzoda.
Citește mai departe...
Loredana, cea mai versatila artista a showbizz-ului romanesc, ii invita pe toti cei pasionati de muzica la concurs! Pornit la initiativa lui Vlad Stoian, jurnalist si VJ la Radio Guerilla, acest proiect invita mai multi artisti de talie internationala si pe cei mai apreciati muzicieni romani sa remixeze single-ul "Rain, Rain", ultima piesa promovata a artistei MediaPro Music.
Citește mai departe...